Viața post sărbători sau cum își îngrijește sufletul tău „rănile”

În primele zile ale anului, cu toții ne găsim cumva, un moment și un locșor (undeva în mintea noastră), pentru concluzii și planuri de viitor. În sfârșit ne-am liniștit și începe și sufletul să își facă simțită, timid, prezența.

De fapt această perioadă a începutului de an nu este una foarte fericită (de-a dreptul!). Venim după clipe de încărcătură emoțională și lipsă de griji.

De altfel, uitându-ne la modul în care se desfășoară sărbătorile de iarnă, toată luna decembrie ne încărcăm cu speranțe mari, apoi vin și pleacă extrem de zgomotos pentru întregul organism (petarde, țipete, muzică, aglomerație, socializări, combinații și cantități de mâncare peste măsură, alcool și vorbe aruncate într-o sferă familială / prietenească dar gălăgioasă). Sufletul se ghemiuește într-unungher îndepărtat. Sora lui Liniștea se autoexiliează pe tărâmuri îndepărtate. Noi ne revărsăm în exterior, preocupările, gândurile și sentimentele, rămânând goi de conținut.

Acum, în primele zile ale anului, Liniștea vine și trage cu ochiul, prin ușa întredeschisă a sufletului.

- E liber? ... E voie? ... Au plecat Gălăgia și Zbânțuiala?

Se pare că da. Intră.

Ne găsește melancolici, gânditori. Punem la cale scenarii de succes pentru cele 365 de zile care sunt pe cale să se rostogolească peste noi.

Liniștea, blând, ne face masaj la umeri, la ceafă. Ne simțim mai bine, ne debarasăm de așteptările neconforme, culese în tot anul ce a trecut.

Apoi, liniștea bate ușor, cioc ... cioc, la ușa sufletului. Într-un târziu deschide la fel de nesigur ca sora lui. Se prin de mână. Ambii, copii, se așează în fața noastră zâmbind întrebători. Rămânem zen, previziunile noastre anuale se topesc, nu-și mai au rostul, trăim clipe de liniște și siguranță. Bucurie și încântare.

Ne trezim și începem să „reparăm” stricăciunile de sărbători. Ne întoarcem mai înțelepți la planurile noastre.

Hotărât, invitații mei la sărbători vor fi Liniștea și Sufletul meu. Ei vor umple interiorul meu cu mulțumire și bucurie cum nu o poate face, după cum am și văzut, nici tradiția și nici modernismul cosmetizat, poleit cu luminițe și arome adictive.

...

Cu acest gând, sufletul își oblojește rănile. Speră.