Uleiul esențial de fenicul mi-a șoptit la ureche ...
- Constantin Țîbîrnă
- 18 nov. 2024
- 2 min de citit
Actualizată în: 21 nov. 2024
Hai să-ți spun și ce-a făcut uleiul esențial de fenicul pentru mine, ce mi-a șoptit la ureche...

Nu știi, dar îți spun eu că, în cazul meu, după o zi de muncă fizică intensă, apare o durere de cap sâcâitoare. Nu e nici prea tare dar nici să mă lase să gândesc și să acționez fără să-i simt prezența.
Acum, unii dintre voi mă știți că nu sunt făcut pentru muncă fizică , și, în plus, am un corp care reacționează rapid prin dezvoltarea de procese inflamatorii la nivel muscular. Ceea ce-i normal de altfel, dar el, corpul, îmi trimite mesaje direct la biroul central , la creier.
Și iaca așa, durerea de cap apare când îl imit pe Hercule.
De ceva ani, am făcut ceva modificări în alimentație și durerea de cap s-a diminuat, chiar aș putea spune că mă lasă să fiu funcțional și apare rar, cam o dată la 2-3 luni.
Dar, am început să scriu aici, îndemnat de ueliul esențial de fenicul (Fennel). L-am folosit și pe el. (A ..., să vă mai spun că am în casă peste 100 de tipuri diferite de uleiuri esențiale ).
În mod surpinzător, de la prima aplicare durerea s-a estompat și și-a luat tălpășița încet, sigur și definitiv. Bineînțeles că m-a uimit efectul acesta pentru că el nu este menționat nicăeri în literatura de specialitate.
Și nu am scris atunci, când s-a petrecut eliminarea durerii de cap. Am scris acum, după ce-a de-a doua tentativă și evident pentru că efectul a fost similar.

De fapt, vreau să vă spun că am folosit din arsenalul din casă și alte uleiuri esențiale, care sunt recunoscute ca fiind remedii dovedite în durerile de cap. Dar, chiar dacă multe m-au ajutat, cel mai pronunțat efect l-am simțit după ce am aplicat și masat ușor fenicul pe ceafă, frunte, tâmple și coborând prin spatele urechii spre ceafă și mușchii de la acest nivel.
Fă ca mine, folosește uleiuri esențiale diferite până „îi dai de cap” . Știi expresia: ”unde dai și unde crapă”. Uleiurile esențiale sunt extrem de versatile. Ele sunt cunoscute pentru anumite proprietăți, dar multe dintre ele m-au surprins cu alte atribute în momente cheie.
Iar uleiul esențial de Fennicul a demonstrat în cazul meu că are puteri ascunse. Și, e drept că mi-a șoptit la ureche că mai are și alți ași în „mânecă” și mă îndeamnă să-l folosesc și în alte cazuri.
Află mai multe despre uleiul esențial de fenicul (Fennel), cu ce proprietăți „se laudă”, ce poate face pentru tine și cum să îl folosești în rutina ta zilnică, aici: Despre Uleiul esențial de fenicul (Fennel)
Și poate vrei să afli și care sunt îmbunătățirile din sfera alimentației care te pot ajuta în diminuarea simptomelor sâcâitoare cu care te confrunți. Informează-te aici.
Sau poate vrei să afli de ce folosesc uleiurile esențiale, citește aici.
Comments