top of page
Poza scriitoruluiConstantin Țîbîrnă

Ești prost? - O întrebare de prost gust.

Actualizată în: 2 oct.

Oricine poate excela într-un domeniu, în care alții pot fi nepotriviți complet. Asta dovedește că


„Fiecare la locul lui e mare.”

Cu atât mai mult, nimeni nu va fi de acord că el însuși este prost. Doar altul este. El nu. Dar nu vreau să te conving de asta. Altul este scopul meu aici.

Crezi că corpul tău, mintea ta, poate mai mult? Da, poate!


Datele obținute de către cercetători în ultimii 200 de ani (confirmând de altfel scrierile autorilor „antici”), de altfel toate informațiile cu care m-am intersectat fie ele din literatura populară, legende și proverbe, chiar și vorbele de duh ale înțelepciunii populare, toate aduc argumente puternice în acest sens. Omul, cu emoțiile, mintea și energia formidabilă înmagazinată în celulele sale, în ADN-ul său, este capabil de mult mai mult.


„Că de n-ar fi nu s-ar povesti.”

Orice poveste are la bază fapte reale. „Săpând” în noianul de informații, fiind deschiși către nou, castelul din poveste se clădește în mod real în fața ochilor noștri și astfel dispar fantasticul, irealul. Acum vom înțelege adevărata semnificație a poveștii.


Omul vine cu o moștenire genetică, informațională, se naște și începe să fie „sculptat” de mediul fizic și cel socio-cultural. În acest mod se pun bazele credințelor, formele gând de apartenență și principiile călăuzitoare în viață. Pe măsură ce avansează către stadiul de adult are șanse (mari/ mici) de a evalua toată această educație. Nu degeaba se răzvrătesc copiii, adolsecenții (în special), tinerii. Atunci când omul reușește să vadă și altceva pe lângă înregimentarea în limitele oferite (sau mai bine spus impuse) de societate va reuși să schimbe multe din viziunile sale asupra lumii dând frâu liber imaginației ajungând asemeni lui Socrate, Platon, Michelangelo, Tesla ....


Geniul neînțeles

Păi cum să-l înțeleagă omul a cărui minte jonglează doar cu mingiuțele colorate ale educației de masă?


Ce s-a întâmplat cu marii vizionari de-a lungul timpului? De câtă ură, dispreț, critică și defăimare au avut parte aceștia de la semenii lor care nu puteau vedea în ideile și invențiile lor decât manifestări ale diavolului, sau le respingeau oripilați afirmând că „așa ceva nu există, nu se poate”, „niciodată nu poate zbura un obiect mai greu decât aerul” ...


Geniul este creator, un individ ieșit din tipare, capabil să vadă dincolo de gardul școlii. De cele mai multe ori abandonează școala. Școala pentru genii este infinitul. Cum poți să limitezi infinitul?


Să ne întoarcem și să analizăm o perioadă scurtă - o zi din viața omului.


Dacă nu te trezești „cu fața la cerșaf”, poate că ai șansa unei zile minunate.

Experimentele efectuate asupra somnului au confirmat următoarele:

„Cum îți așterni așa dormi”

(sau cu alte cuvinte cu ce gânduri te culci - cu ce filme, știri/ relații sociale și familiale - așa va fi și calitatea somnului și momemtul trezirii, dimineața. Starea respectivă având ecou întreaga zi)


„Ziua bună se cunoaște de dimineață”

(din aceeași perspectivă, gândurile frumoase pe care le avem dimineața la trezire, ne fac ziua frumoasă, indiferent cum e vremea! Atenție, cum ți-ai așternut?)


Per ansamblu, dacă e bine, omul zice că a avut noroc, iar dacă e rău zice că „așa i-a fost dat”, „așa i-a fot scris”. În această situație mai poate fi vorba de liber arbitru? Sau, chiar n-are liber arbitru (cum sugerează unii)? Dar dacă nu are liber arbitru ce rost mai are viața dacă totul e implacabil, predestinat? Mai putem să mai credem că e posibilă evoluția omului ca individ, ca specie?


„Norocul și-l face omul cu mâna lui”

Sau mai bine zis, cu mintea lui. Cu gândurile și acțiunile sale.

Așadar, omul poate să aleagă. Din fericire, educația de masă prin aplatizarea valorilor individuale permite să vezi de la distanță unicitatea, pe cel capabil și valoros și să reacționezi: ori îl blamezi, ori îl apreciezi. Prin el te poți inspira. Cu adevărat prezența lui te poate ajuta să te ridici, să devii la rândul tău vizibil-valoros în sensul de exemplu demn de urmat. Dacă nu,

„Stai ca prostu”

(cuvântul cheie este „stai” sau cu alte cuvinte ești prost dacă mintea nu evoluează, stagnează).


Ca să

„Fii stăpân pe propriul destin”

ai nevoie permanent de informație nouă. Și asta doar dacă citești articole, studii, (nu exclud literatura) și urmărești interviuri cu oameni care știu și au ce spune, care sunt un exemplu bun de urmat.


Ce ne împiedică totuși să ... facem mai multe, să aducem plus valoare minții, corpului, vieții noastre?

Informațiile pe care ne-am creionat credințele. Atunci schimbă informațiile. Cum am spus deja, citește și urmărește oameni care se văd din mulțime dar acei oameni care sunt un exemplu bun de urmat.


„Dacă vrei să schimbi ceva, schimbă ceva.”

Dezvoltarea personală - o sabie cu două tăișuri.

Încercarea cărților și cursurilor de dezvoltare personală este salutară. Însă, cred că, în cazul lor, discursul lor este idealizat. Curentul dezvoltării personale promovează piscul, cu adevărat motivant și binevenit totodată. Dar mintea omului educat în școala contemporană care vede piscul, și și-l dorește vrea să-l atingă folosind aceleași mijloace de deplasare (idei, convingeri, principii învățate deja). Vă reamintesc că societatea modernă se vrea a fi stabilă, cu mici variații, fără schimbări majore, vrea stabilitate. Este un teren plat, o câmpie. Pentru munte, pentru atingerea piscului, a idealurilor înalte, sunt necesare alte mijloace de deplasare. Viața ne-a demonstrat că evoluția presupune schimbare permanentă, adaptare la nou sau, în cazul societății umane crearea de soluții noi, mai bune, îmbunătățite. Firesc, acestea sunt prezente în societate, pentru ansamblu, pentru tot furnicarul uman, dar nu și pentru individ. În cazul societății, individul devine un simplu pion care se mulțumește cu ce se scapă (intenționat - pâine și circ) printre degete, din mâinile scoase foarte rar, cu zgârcenie din adâncul buzunarelor mari XXX....L.


După cum vezi, citez poporul și înțelepciunea lui.

În ceea ce privește individualitățile de marcă ale umanității, geniile și munca lor de creație, te las să le descoperi singur. Vei fi inspirat mult mai profund când vei da de ei.


Instrumentul minții este creierul


El este guvernatorul, primul ministru care transmite ordinele către supuși, celulele. Iar acestea execută! Ce se întâmplă dacă apare boala? Pot comanda să fiu sănătos. Creierul, celulele, organsimul ar trebui să execute ordinul. Totuși nu se petrece asta. Totul ține de frecvența și intensitatea ordinelor transmise.


„Minte sănătoasă în corp sănătos”

Am dat ordin: „Sunt sănătos!”. De câte ori pe zi? Și de câte ori pe zi apar gândurile-ordin de neputință, teamă, neîncredere? De multe ori acestea sunt prezente și nici măcar nu le conștientizăm, apar din subconștient - cel care ne făurește viața interioară.

Ca să reformatăm subconștientul gândurile noastre pozitive trebuie să fie totodată mai puternice și cu o frecvență de apariție net superioară celor negative. Atunci să vezi puterea creatoare a omului.

Cred cu tărie că asta este adevărata trezire a omului și de această trezire se tem cei care ne conduc. Pentru că ordinul minții omului trezit este adevărata realitate a acestuia.

„După credința voastră fie vouă”

Repet ce am spus și cu alte ocazii: schimbarea începe cu informarea. Informații noi care să zguduie din temelii credințele vechi. Fii deschis la nou. Înainte de a critica, adu-ți aminte că mintea veche e cea care critică informația nouă, ea e cea care nu vrea să moară. Atenție, informația de valoare întotdeauna este braț la braț cu bunul simț.

19 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentários


bottom of page