Îți aduci aminte când erai copil și a doua zi era programat să pleci în tabără cu prietenii? Tabăra cu prietenii era scopul.
Cu o seară înainte aveai un scop. Trăiai bucuria, poți spune că „mușcai” din fericire. Era seară, nici nu ai atins scopul - nu ai ajuns în tabără - dar erai fericit.
Poți intui așadar că fericirea nu e atunci când atingi scopul, cândva. Și mai poți să îți dai seama că fericirea e acum și aici, că dacă nu-i acum nu-i niciodată.
Să zicem că în copilărie fericirea ”era la îndemână”. Acum ești matur și, deh !, ai de luptat cu greutățile și obstacolele. Dar de ce apar acestea în viața ta?
Să vedem, (foarte) pe scurt.
Fiecare om vine pe lume cu o anumită moștenire (genetică, energetică, karmică ... - spune-i cum vrei) care îi facilitează un anumit „drum” (destin, menire ...).
Copilul vrea să meargă pe acest drum, CALEA LUI, PERSONALĂ și INDIVIDUALĂ. Dar ce să vezi, adulții, care mai de care, școlile, societatea „matură”, TOȚI vor ca el să meragă pe calea comună.
Și copilul: NU!
Adultul se impune „fă ca mine!”... iar copilul se burică nu și nu, el vrea să facă ce-i șoptește suflețelul său. Astfel, e de înțeles încăpățânarea, îndărătnicia și „neascultarea” copilului.
Cu trecerea timpului, glasul sufletului este din ce în ce mai estompat, blocat.
Ajungi adultul rațional care știe ce și cum, după manualul societății, iei de bune alte scopuri și te conduci după modele impuse, afișate ostentativ de modă, trend, influenceri.
Și iată cum te-ai căpătat cu alte scopuri care nu sunt ale tale!
Chiar dacă atingi aceste scopuri (pot să fie și mari!) care, repet, nu sunt ale tale, rămâi neîmplinit pentru că scopul TĂU e altul. Și crezi că ai greșit undeva, regreți că nu ai făcut alte alegeri și-o iei de la capăt, alt scop, alte obstacole, alte lupte.
Ca și concluzie, fericirea este dată de bucuria și mulțumirea ce ne însoțește pe durata procesului de atingere a scopului (deci nu scopul în sine!), tot ce faci pe drumul către scop. E starea de împlinire a menirii tale care face posibilă armonia dintre suflet și rațiune.
Dacă vrei să-ți afli menirea, fii atent la ce spune suflețelul tău, iar dacă nu-i auzi vocea, fă liniște,
...
stai în tăcere și vezi cum te simți (confortabil sau inconfortabil?).
Ce spune mintea ta? Îți spun eu ce-ți va zice: „fugi bă de-aicea, am atâtea pe cap, numai de fluturi din-ăștia n-am timp”, „hai! La muncă, că doar știi că ai multe de făcut, îți arde de lenevit?” ... și multe din-astea, deja știute, învățate, accceptate (de toată lumea). Mintea nu vrea să se oprească niciodată. Dar există momente când rațiunea adoarme. Când? O să spui că în somn, dar nu te-ajută. În viața reală e necesar să fii vigilent, treaz. Și totuși sunt momente (scurte!!!) când poți să auzi vocea sufletului tău. Și tu și toți oamenii au astfel de momente dar cu toții le acordăm alte semnificații. Cum se întâmplă asta?
Deja intrăm profund într-o sferă neobișnuită. Avem nevoie de multă informație și de multe argumente ca să înțelegem, dar în primul rând să acceptăm neobișnuitul. Să ne spună altcineva.
Vă recomand o carte în 4 volume.
Vadim Zeland - ”Transurfingul realității”
Atenție : veți afla lucruri șocante, stranii, neobișnuite, inedite, pe cât de uimitoare pe atât de plăcute. - despre cum să auzi vocea sufleutului tău, să descoperi și să pornești pe calea destinului tău și să îți croiești soarta așa cum îți dorești.
PS. 4 volume e ceva. Poate te entuziasmezi că ai ce citi în orele de seară.
Comentários