top of page

Despre Mihaela

Mihaela Tibirna Green Class.PNG

Despre mine

Numele meu este Mihaela Țîbîrnă. Iubesc să ajut oamenii să adopte un mod de alimentație vegan, sănătos și să înțeleagă importanța prevenției.

Îmi place și iubesc ceea ce fac. Viața mea se împletește armonios cu profesia pe care mi-am ales-o. 

Sunt Nutriționist și Dietetician. Am absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” din Iași, Specializare Nutriție și Dietetică. Sunt Master în Nutriție și Dietetică Profilactică și Curativă. Sunt autor și trainer.

La început am fost învățătoare și am dăscălit copiii la școală. Mi-am urmat vocația și în prezent „dăscălesc” oamenii mari.


Mi-am asumat misiunea de a îndruma oamenii spre un mod de viață cât mai sănătos, spre o alimentație corectă și spre
înțelegerea 
importanței profilaxiei.

 

Acum mai bine de 30 de ani am ales
să fac schimbări importante în alimentația mea.

Am renunțat la consumul de carne și derivate din carne.

 

După încă 10 ani am decis
să elimin treptat 
și celelalte alimente de origine animală, respectiv laptele și produsele lactate precum și ouăle. Bătălia aceasta nu a fost la fel de ușoară ca atunci când am renunțat la carne. După multe „peripeții” am reușit.

Mi-am dorit să mă transform mai întâi pe mine. De aceea alimentația

mea în prezent tinde spre raw vegan

în proporție de minim 70-80%

și sunt în curs de îmbunătățire

continuă a modului meu de

viață și de alimentație. 

Am inspirat, ajutat și susținut

de-a lungul timpului multe ființe

umane spre acest mod de viață. 

Îmi doresc să te ajut și pe tine dacă

tu decizi că a venit momentul să faci

o schimbare majoră în viața ta și nu

știi de unde să începi și care sunt pașii spre o alimentație vegană sau chiar raw vegană. Făcând această schimbare importantă vei reuși să previi îmbolnăvirile și îmbătrânirea prematură.

Specialități

Digestive Wellness

Food Allergies & Sensitivities

Healthy Cooking & Meal Planning

Diets & Detoxing

Elimination Diets

bottom of page